Taxa de înscriere la concursul de admitere din anul 2020, ciclul universitar de licenţă, aprobată de Senatul universitar, este de 100 lei pentru primul program de studii/specializare, la care se înscrie un candidat şi de 50 de lei pentru fiecare din restul programelor pentru care optează candidatul.
Categoriile de candidaţi care beneficiază de scutire de taxă de înscriere pentru un singur program de studii sunt:
- candidaţii orfani de ambii părinţi;
- candidaţii proveniţi din casele de copii sau plasamente familiale;
- copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat;
- candidaţii care sunt copii ai salariaţilor Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti;
- candidaţii care sunt salariaţi ai Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti.
Scutirea de la plata acestor taxe se face numai pe baza documentelor doveditoare, prevăzute în metodologia de admitere, care vor fi încărcate de candidaţi, în copie scanată, pe platforma de admitere. Aprobarea scutirii se face de către comisiile tehnice de înscriere pe facultăţi, care vor ataşa menţiunea „scutit de taxă de înscriere” în dosarul electronic al candidatului.
Candidații care sunt cadre didactice titulare în învățământul de stat beneficiază de reducere de taxă de înscriere 50% pentru un singur program de studii. Reducerea de taxă se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidaţi în formă scanată şi prevăzute în metodologia de admitere. Aprobarea reducerii se face de către comisiile tehnice de înscriere pe facultăţi care vor valida menţiunea „reducere taxă înscriere 50%” în dosarul electronic al candidatului odată cu validarea acestuia.